Dr. DAVID R. HAMILTON are o diplomă de licenţă în chimie, precum şi un doctorat în chimie organică, în 1995, după terminarea studiilor, a lucrat într-una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume. în 1999, a fost antrenor de atletism şi manager al unei echipe de atletism, pentru ca în 2000 să înfiinţeze organizaţia caritabilă internaţională „Spirit Aid Foundation”, care se ocupa de copiii afectaţi de război şi sărăcie. în perioada 2004-2005, a predat chimie şi ecologie la Colegiul James Watt şi a ţinut cursuri de chimie la Universitatea din Glasgow.
În 2005, şi-a publicat prima carte, It's the Thought That Counts („Gândurile contează”). A apărut în diverse emisiuni la radio şi la TV şi a publicat numeroase articole în presa naţională. îşi petrece cea mai mare parte a timpului scriind, ţinând prelegeri şi organizând diverse seminare. De asemenea, dr. David R. Hamilton scrie periodic pentru blogul The Huffington Post.
„O carte cu adevărat impresionantă.”
REVISTA RED
„Iubesc această carte! Excelenta şi captivanta lucrare a lui David R. Hamilton este un tur de forţă în ceea ce priveşte descoperirea a cine suntem şi a modului în care ne putem contura destinul. ”
DENISE LINN, autoarea bestsellerului Sacred Space
V-aţi întrebat vreodată de ce lucrurile se întâmplă într-un anumit mod? Dacă viitorul este bătut în cuie sau dacă îl creăm pe măsură ce îl trăim? Sau ce rol joacă liberul-arbitru în conturarea destinului dumneavoastră?
Acestea sunt întrebări pe care ni le punem cu toţii, dar este greu să trecem peste ipoteze sau instincte pentru a găsi răspunsuri categorice. în această carte inedită, dr. David R. Hamilton analizează dovezi ştiinţifice concrete pentru a ne face să înţelegem mai bine echilibrul dintre forţele destinului şi puterea liberului-arbitru.
Explorând studii ştiinţifice noi, avansate, privind natura timpului şi bazându-se pe fizica cuantică, epigenetică, ciclurile solare şi chiar pe experienţele unor oameni care au fost la un pas de moarte, autorul analizează cum, în loc să se afle în antiteză, destinul şi liberul-arbitru pot, de fapt, să acţioneze simultan, în această nouă teorie fascinantă, cea a „copacului vieţii probabile”. De asemenea, ne arată cum, în cele din urmă, putem să ne creăm multe dintre condiţiile propriilor noastre vieţi şi ne oferă câteva principii puternice şi practice care pot da rezultate incredibile.
- Stoc: In stoc
- Model: 3278