Un
renumit medium clarvăzător ne învață cum să recunoaștem și să interpretăm
mesajele venite de la cei dragi și de la ghizii noștri spirituali din Lumea
Cealaltă, mesaje care ne pot schimba viața la propriu.
Laura Lynne Jackson este medium clarvăzător și autoarea
bestsellerului New York Times intitulat The Light
Between Us (Lumina dintre noi). Ea are un dar incredibil: abilitatea de a
comunica cu cei dragi care au decedat, de a transmite mesaje de iubire și
vindecare și de a ne oferi o mai bună înțelegere a interconexiunii noastre.
Deși abilitățile ei sunt excepționale, ele nu sunt unice, acesta fiind și
mesajul central al cărții. Înțelegerea „limbajului tainic al Universului” este
un dar accesibil tuturor. Pe măsură ce învățăm să cerem semne de la lumea
cealaltă și să le recunoaștem, începem să găsim sensuri acolo unde înainte era
doar confuzie și să zărim lumină în întuneric. Putem decide să urmăm o altă
cale, să avansăm în direcția iubirii, să căutăm bucuria și să cooperăm cu viața
într-o manieră cu totul nouă.
În Semne, Jackson reușește să aducă latura
mistică în viața cotidiană. Ea relatează povestiri despre oameni care au avut
revelații stranii și cazuri de sincronicitate inexplicabile, precum și altele
exemple din experiența ei. Vei afla despre copilul pierdut care îi apare mamei
lui sub forma unui cerb ce se apropie de ea fără să ezite într-o parcare de pe
autostradă; numele scris pe o bancnotă de un dolar care o înștiințează pe o
soție îngrozită că soțul ei va fi bine; despre cântecul lui Elvis Presley care
apare chiar în clipa morții tatălui lui Jackson; și despre multe altele. Este o
carte inspirațională și practică, reconfortantă și minunat de motivațională,
prin faptul că ne invită să privim dincolo de noi înșine, la un plan universal
mai amplu.
Aprecieri pentru SEMNE
„Un ghid superb pentru misteriosul limbaj spiritual al
Universului… Prin intermediul unor povestiri personale emoționante,
cartea Semne ne învață cum să discernem nenumăratele semne
spirituale din viața noastră. Inima plină de compasiune a Laurei Lynne Jackson
strălucește în fiecare pagină. Cartea aceasta este deopotrivă excelentă și
importantă; o recomand cu căldură tuturor.”
BRIAN L. WEISS, medic, autorul
cărții Multe vieți, mulți maeștri
„Această carte dătătoare de speranță este ca o ocheadă
aruncată în culisele Universului, iar atunci când o citești ai impresia că ai
primit un mesaj personal de la Dumnezeu. Ideea centrală este următoarea: în
timp ce trupul omului este vremelnic, iubirea acestuia dăinuie pe vecie. Ce
idee!”
MARK EPSTEIN, medic, autorul
cărții Sfatul pe care nu l-am dat: Depășirea propriilor limite
„Înțelegerea noastră colectivă în ce privește natura
realității trece printr-o imensă prefacere, care ne revelează progresiv
interacțiunea dintre spiritul uman și Univers în general. Cartea Semne oferă
o resursă extraordinar de eliberatoare și dătătoare de putere celor dispuși
să-și asume responsabilitatea unei astfel de cunoașteri și conștientizări.
Încercările și dificultățile devin motoare ale dezvoltării noastre personale.
Laura Lynne Jackson, medium clarvăzător validat științific, își împărtășește
observațiile înțelepte, ceea ce permite oricărui căutător autentic să participe
la exprimarea celor mai înalte visuri și aspirații ale sale. Cartea aceasta
este o nestemată rară.”
EBEN ALEXANDER, medic, autorul
cărților Dovada lumii de dincolo, Harta raiului și Living
in a Mindful Universe (Trăind într-un Univers conștient)
„Laura Lynne Jackson este un dar pentru lume. În
cartea Semne: Limbajul tainic al Universului, ea ne arată cum să ne
deschidem ochii și urechile astfel încât să vedem și să auzim extraordinarele
mesaje de iubire existente în jurul nostru chiar aici, chiar acum, în viața
noastră obișnuită. Când am terminat de citit cartea, m-am simțit mai puțin singură
și mai vie.”
GLENNON DOYLE, autoarea cărților Love
Warrior: Iubește și luptă și Nu te lăsa: Puterea de a-ți
însuși viața haotică și frumoasă de luptătoare
LAURA LYNNE JACKSON este instructoare,
conferențiară și medium clarvăzător. În prezent, ea activează la Windbridge
Research Center ca medium atestat pentru cercetări Windbridge, fiind medium
atestat și la Fundația Forever Family. Este autoarea cărții bestseller New
York Times intitulate The Light Between Us. Trăiește în
Long Island împreună cu soțul ei și cei trei copii ai lor.
- Stoc: In stoc
- Model: 10438