Tot ce este în univers poarta o vibrație, inclusiv cuvintele pe care le rostim.
De secole, oamenii au folosit cuvintele pentru vindecare. Cuvintele pot fi folosite pentru a spune o poveste, pentru rugăciune sau pentru a exprima un adevăr profund.
Un al mod în care cuvintele pot fi folosite pentru vindecare, îl reprezintă mantrele. Mantrele sunt fraze pozitive scurte, ce poartă o puternica vibrație de vindecare, și te pot ajuta să-ți eliberezi trupul, mintea și sufletul de stres.
Cuvântul ”mantra” în traducere liberă înseamnă ”instrumentul minții”. Sunt numite astfel deoarece, au puterea de a-ți transforma gândirea, și o pot reface prin intermediul modelelor și sistemelor de credințe ce sunt păstrate adânc în subconștientul tău.
În practicile tradiționale, se credea că este nevoie să reciți mantra de 125 000 de ori pentru a putea ajunge în cel mai adânc nivel al sufletului tău. Deși poate suna îndoielnic, recitarea ei chiar și de câteva ori în decursul unei săptămâni, îți poate schimba viața.
De fapt, mantrele sunt atât de simple și totuși atât de eficiente pentru tot soiul de vindecări. Iată 11 mantre simple ce îți pot schimba viața.
1 Știu că sunt iubit și sprijinit pe tot parcursul zilei
Recită această mantră de trei ori, cu voce tare sau în gând, dis de dimineața exact când te trezești sau oricând simți nevoia. În timp ce reciți această mantră, încrucișează-ți brațele și prinde-le în jurul tău ca și cum ți-ai oferi o mare și încurajatoare îmbrățișare.
2 Și asta va trece
Recită această mantră de șapte ori cu voce tare sau în gând, în timpul perioadelor mai dificile din viață sau atunci când lucrezi cu emoții puternice.
3 Îmi predau grijile în fața Universului
Recită această mantră de trei ori cu voce tare sau în gând, atât de des cât este nevoie. Vizualizează cum îți dai jos haina grea a poverilor și o predai Universului pentru a se ocupa de ea, în timp ce reciți aceste cuvinte.
4 Aleg să mă simt bine cu mine în fiecare zi
Recită de trei ori această mantră, cu voce tare sau în gând, în timp ce te uiți în oglindă.
5 Sunt exact acolo unde trebuie să fiu
Recită această mantră de teri ori, cu voce tare sau în gând.
6 Mă eliberez de trecut și mă iert
Recită această mantră de cinci ori, cu voce tare sau în gând, în timp ce îți pui mâinile în dreptul inimii.
7 Tot ceea ce trebuie să vindec este deja în mine
Recită de trei ori această mantră, cu voce tare sau în gând.
8 Lucrurile se aranjează mereu în favoarea mea
Recită de trei ori această mantră, cu voce tare sau în gând.
9 Creez fără efort viața pe care o iubesc
Recită de șase ori această mantră, cu voce tare sau în gând.
10 Îmi este mereu arătat următorul pas perfect
Recită de trei ori această mantră, cu voce tare sau în gând, având mâinile în poziție de rugăciune.
11 Folosesc dragostea pentru a lua toate deciziile în viață
Cel mai bine este să reciți această mantră în timpul meditației. O poți încorpora în practica ta sau poți folosi după cum urmează: Inspiră adânc de trei sau patru ori cu mâinile în dreptul inimii. Recită de 11 ori mantra în minte. Când ai terminat, începe meditația cu trei sau patru inspirații adânci.
Sursa: https://foreverconscious.com/