Simbolurile Sabiene reprezintă o metodă subtilă și profundă de auto-descoperire.

Sursa cuvântului Sabian nu este foarte clară. Se spune că este asociată cu apa și cu cei ce folosesc botezul ca pe un ritual sacru, cu toate acestea, există dovezi că provine din cele mai străvechi timpuri din zona unde se află astăzi sudul Turciei, locul în care un grup de oameni au ridicat un templu pentru a marca răsăritul soarelui la echinocțiu.

Folosirea acestui nume în timpurile noastre este mai degrabă recunoaștere a celor din antichitate, decât transmiterea unui șir neîntrerupt de cunoștințe.

Există un Simbol Sabian sau imagine pentru fiecare grad al Zodiacului. Unele simboluri sunt foarte precise – ”Preotul”, ”Prisma”, iar unele dintre ele sunt destul de bizare – ”un steag ce se transformă într-un uliu care croncăne”, sau ”un iepure ce se metamorfozează într-o zână” – lucruri ce sfidează logica.

În mod evident ele se leagă de semnul Zodiacal așa dar, la prima vedere pot fi destul de dificil de penetrat mai adânc pentru a înțelege ceva din ceea ce reprezintă ele în realitate. Iar acesta este punctul în care trebuie să ne încredem în intuiția noastră pentru a afla mai multe, nu doar în astrologia clasică.

Doar dacă crezi că intuiția ta se poate dezvolta, poți vedea studiul simbolurile Sabiene ca pe o metodă de antrenare a aspectelor subtile ale inteligenței și percepției.

Iar asta trebuie să echilibreze raționalul și non-raționalul, emisfera stângă și cea dreaptă.

Drumul lor începe începe din 1925 când au fost pentru prima dată primite prin clarviziune de către Elise Wheeler în California.

Ea era un medium și clarvăzător foarte respectat (emisfera dreaptă), ce colabora cu doi astrologi (emisfera stângă), ce au venit cu propriile lor variante de interpretări. Numele lor era Marc Edmund Jones și Dane Rudhyar.

Din cauza faptului că Simbolurile Sabiene sunt, oarecum, ambigue, nu este deloc ușor să stabilești adâncimea și subtilitățile ce au venit la început în sistem.

În aproape 100 de ani nu a existat un prea mare interes pentru aceste idei – asta până recent când Sistemul Sabian a devenit destul de popular.

Este destul de ușor să îți găsești simbolurile Sabiane. Dacă ai deja harta astrală desenată ai parcurs jumătate din drum.

Pentru a-ți găsi Simbolul Sabian:

1 Desenează-ți harta astrală folosind un program precum astro.com

2 Fii atent la semnul și gradul în care se află Soarele (sau orice altă planetă)

4 Rotunjește numărul gradelor, prin urmare dacă Soarele este la 15 ° 38’ Taur, numim asta 16 grade în Taur sau Taur 16.

Apoi dacă cauți în simbolurile Sabiane, vei găsi un ”Un bătrân ce încearcă în zadar să dezvăluie Misterele”, iar cuvântul cheie este ”îndărătnicire”.

La prima vedere, această imagine pare să fie negativă și de nedorit, însă oferă un premiu mai mare ce poate fi găsit doar dacă scopul inferior nu poate fi găsit.

Atunci când vei înțelege toate acestea, vei putea să te detașezi cu ușurință te atașamentele rezultatelor muncii tale, și să te concentrezi mai mult pe consecvența găsirii a noi moduri ingenioase prin care să-ți prezinți ideile, fără să simți nevoia să fii validat de ceilalți.

Astfel putem folosi imaginile Sabiene pentru a ne repoziționa abordarea vieții. De asemenea, este foarte util să ai două interpretări deoarece, astfel ești obligat să găsești noi metode de a le potrivi, antrenându-ți astfel partea intuitivă a gândirii.

Poți mai apoi să iei pe rând fiecare dintre planete pentru a avea o nouă înțelegere asupra lor.

Începe cu Soarele, Luna, și treci mai apoi ușor, meditativ, prin fiecare planetă. Te poate surprinde acuratețea cu care îți este arătată situația vieții atunci când o verifici cu Simbolurile Saiene.

Puteți folosi acest link pentru calcularea Simbolurile:  https://www.jamesburgess.com

Sursa: https://foreverconscious.com