Kundalini este o energie feminină, o energie creativă ce trăiește în interiorul fiecăruia dintre noi. Adesea este reprezentată printr-un șarpe încolăcit în adâncitura pântecului. Se spune că acest șarpe este încolăcit de trei ori și jumătate.

Dacă ai visat vreodată șerpi, sau te-ai simțit atras de energia șarpelui, este foarte posibil ca energia ta Kundalini să se pregătească de trezire.

Deși nu toată lumea vizualizează șarpele, acesta este cel mai comun și cel mai recognoscibil simbol al energiei Kundalini.

Energia Kundalini este una dintre cele mai puternice energii din corp ce guvernează energia creativă și infinita înțelepciune ce locuiește în zona abdomenului.

Stomacul este unul dintre cele mai puternice centre energetice din corp, de aceea adesea se spune că simțim emoții în stomac. Fie că simțim fluturi sau avem stări de greață atunci când simțim energie negativă în jur, stomacul ne vorbește întotdeauna.

Trezirea Kundalini

Atunci când energia ta Kundalini se trezește, este ca și cum acel șarpe încolăcit din interiorul tău, începe să se ridice și să se extindă din pântec până în creștetul capului.

Atunci când energia ta Kundalini se trezește, pasajul inteligenței Divine dintre creier, inimă și stomac este aliniat și reconectat.

Aceasta este o forță energetică extrem de puternică, benefică nu doar pentru creșterea spirituală dar și pentru dezvoltarea creativă. Fie că ești un artist creativ sau vrei doar să-ți creezi o viață mai bună, trezirea energiei Kundalini te poate ajuta.

Creșterea Kundalini, forța șarpelui ce se ridică, este foarte asemănătoare cu sentimentul orgasmului, sau sentimentul pe care îl ai atunci când ești într-un carusel. De fapt, forța Kundalini ce se trezește este inconfundabilă.

Trezirea Kundalini poate avea un impact puternic asupra tuturor ariilor vieții tale, asemenea Trezirii Spirituale obișnuite, cele două energii sunt foarte asemănătoare și sunt probabil greu de separat.

O dată cei ai conștientizat energia ta Kundalini din interior, este mult mai ușor s-o activezi.

Asemenea oricărui proces de trezire, Trezirea Kundalini nu poate fi forțată, trebuie în schimb să fie primită.

Mai mult ca sigur nu îți dorești să forțezi sau să grăbești niciun proces de trezire, doar ca să termini mai repede cu el, întrucât mereu există o călătorie de parcurs, iar această călătorie trebuie respectată și îngrijită.

Cred că trebuie să fii atent la energia ta Kundalini chiar și atunci când s-a trezit, pentru că poate adormi din nou, cu toate acestea este mai ușor să o retrezești dacă știi cum se simte și dacă știi că există.

 

Energia Kundalini Trezită

Atunci când energia ta Kundalini este trezită, ai acces la:

  • Tărâmuri înalte de conștiință
  • Scopul tău divin
  • Sentimentul de iubire necondiționată pentru tine și pentru ceilalți
  • Crearea/manifestarea energiei
  • Vindecare energetică
  • Vibrațiile înalte ale energiei
  • Găsirea pasiunii
  • Deschiderea inimii/trezirea
  • Intuiție/ conștientizarea abilităților de clarviziune
  • Sentimentul de compasiune, înțelegere și empatie

 

Cum să-ți trezești energie Kundalini

Pentru a-ți trezi energia Kundalini, trebuie să începi cu respirația. Încearcă să inspiri și să expiri pe gură ca și cum ai trage aer printr-un pai, Iată cum să faci asta-

1. Respiră pe gură, imaginează-ți să inspirația ta urcă din pântecpână în creștetul capului. Când expiri, simte aerul cum îți golește corpul începând din creștetul capului până în abdomen. Ca și cum aerul crește pe inspirație și scade pe expirație.

2. Când stăpânești mișcarea de respirație, încearcă să o fluidizezi, inspiră ca și cum ai sorbi aerul și expiră-l pe tot de-o dată. Nu lăsa nici o pauză între ele, ca și cum nu ar exista început și sfârșit în fiecare respirație. Fă-o fluidă ca și cum ar fi un șir continuu de mișcări.

3. Continuă să faci acest exercițiu de respirație pentru 15-20 de minute, în acest punct este posibil să simți energia cum începe să crească din zona abdomenului. Este posibil să simți furnicături, posibil să și tremuri un pic. Dacă simți orice fel de disconfort, oprește practica și reîncearcă următoarea zi.

4. Repetă acest exercițiu de respirație cât timp este nevoie, pentru cele mai bune rezultate recomand o practică de 30-45 de minute, de până la 4 ori pe săptămână.

Poți încerca să-ți activezi energia Kundalini și practicând Kundalini Yoga.

Sursa: https://foreverconscious.com/