Urmărește învățăturile magicianului pentru a-ți crea propria magie
Într-un alt articol am vorbit deja despre călătoria Nebunului prin cărțile Arcanei Majore. Astăzi vom vorbi despre Magician. Numărul său în Tarot este unu, iar el este prima persoană pe care Nebunul o întâlnește în călătoria sa.
În consecință, Magicianul îl învață primele și cele mai valoroase lecții despre Univers și despre felul în care se poate ajuta singur în călătoria prin viață.
Multe dintre cărțile care interpretează această carte de Tarot, spun despre Magician că este demn de temut, un scamator, cineva care îți poate ascunde ceva. Până la urmă – Magicienii ar trebui să aibă ceva ascuns pe mânecă, nu?
Însă Magicianul este mult mai mult decât atât. El, asemenea tuturor celorlalte cărți, are multe straturi diferite și este o risipă a talentului său să fie văzut doar în acest fel.
Deși nu este greu să vezi de ce. Gândește-te la ultimul act de magie pe care l-ai văzut. Cum te-a făcut să te simți? Ai fost uimit? Ți-au plăcut trucurile sale? Sau ai fost sceptic, încercând cu disperare că îi observi secretele?
Însă lucrul minunat al Magicianului din Tarot este că, el exact asta încearcă să facă; Stă la masa pe care are toate obiectele la vedere, cu bagheta în mână, bucuros să ne învețe trucurile sale.
Din nefericire, noi nu suntem mereu cei mai buni elevi, sau uneori nu îi ascultăm sau înțelegem mesajul.
Uneori, în timp ce mergem pe drumul vieții noastre, nu suntem pregătiți să fim învățați ceva. Există unele momente în care suntem supărați, nervoși, confuzi sau frustrați de o situație, iar dina cest motiv ne este greu să ne deschidem mintea spre noi idei.
Însă Magicianul care stă încrezător în fața noastră, nu își permite să simtă toate acestea, altfel magia lui nu va mai funcționa. Așa că trebuie să ascultăm ce are de spus cu mintea limpede și deschisă.
După cum poți vedea în această carte, Magicianul are o masă în fața sa, pe care sunt patru obiecte, o sabie, o cupă, o baghetă și o pentagramă. Acestea reprezintă gândurile (spadele), sentimentele (cupele), acțiunile (bâtele), și ceea ce poate fi manifestat (monedele).
Dar ce înseamnă acest lucru și de ce ni le arată?
La nivel simplu, ceea ce gândim începem să simțim, apoi acționăm în funcție de gândurile și sentimentele pe care le avem iar, în final, ceea ce gândim devine realitate.
Pentru a face magia să se întâmple, mesajul Magicianului este atât de simplu însă, aceasta este o magie extrem de puternică ce trebuie folosită pentru bine.
Dacă mintea nu îți este în locul potrivit, acest sistem nu va funcționa…
Cu toții avem puterea de a crea magie în viețile noastre, însă o astfel de putere nu trebuie subestimată.
Asemenea magicianului, și tu poți manifesta exact ceea ce îți imaginezi.
Așa că, dacă nu îți place ceea ce se manifestă în viața ta, nu uita că ai puterea înnăscută de a schimba!
Sursa: https://foreverconscious.com