Pe 22 septembrie, Soarele trece dincolo de Ecuador, marcând astfel echinocțiul, momentul în care ziua și noaptea sunt egale.
În astrologie, Echinocțiul marchează și începutul sezonului Balanțelor, dar și mijlocul anului astrologic. În ziua echinocțiului, energia începe să se miște într-o nouă direcție în timp ce atingem un punct de cotitură în călătoria noastră în jurul Soarelui.
Vom vedea această schimbare a energiei în timp ce intrăm în anotimpul toamnei. Toamna este o perioadă de introspecție, așa cum primăvara este o perioadă de expansiune.
Însă, ambele sezoane reprezintă perioade de tranziție; perioade ale metamorfozei. Perioadele de tranziție erau sacre pentru strămoșii noștri, care le considerau momente ale schimbării și pregătirii pentru ce urmează să vină.
Având în vedere că echinocțiul este momentul în care ziua și noaptea sunt egale, dar și că Balanța este reprezentată de cântar, acestea ne indică faptul că ziua de 22 marchează o perioadă puternică pentru crearea echilibrului în viețile noastre.
Fă-ți timp pentru a-ți verifica starea mentală, trupească și sufletească. Cum poți crea echilibru în aceste zone?
Uită-te pentru a vedea ce te obosește sau ce te susține, apoi lucrează pentru a crea echilibru fie prin eliberarea fie prin primirea unor energii noi.
Găsirea echilibrului între primirea și eliberarea de energie, este de asemenea o temă cu care putem lucra în perioada echinocțiului, iar Mama Natură este aici pentru a ne ajuta.
În zilele din preajma echinocțiului se crede că, câmpul energetic al Pământului intră într-o rezonanță armonioasă, ce ne permite să absorbim cu mai multă ușurință beneficiile vindecătoare ale Mamei Pământ.
Indiferent ce ți se pregătește în perioada echinocțiului, încearcă să petreci mai mult timp în natură, pentru a absorbi proprietățile vindecătoare ale Pământului.
Permite-ți să te simți legat de pământ sau de rădăcinile copacilor. Permite-i inimii tale să fie purtată de briză. Permite-i părului tău să fluture în vânt. Permite-le gândurilor tale să fie calme în timp ce absorbi minunatele culori ale lumii din jurul tău.
Echinocțiul din septembrie 2021 poartă unele energii unice care ne vor colora existența în această perioadă sacră.
În timpul echinocțiului din septembrie 2021, Marte va fi extrem de activ, aducând putere și forță, dându-ne un plus de motivație.
Putem folosi această energie a lui Marte pentru a ne învinge fricile, pentru merge mai departe cu încredere și pentru a pune în mișcare toate proiectele pe care le avem.
Marte este planeta care ne îndeamnă să ne mișcăm. Dacă stagnăm prea mult timp, este posibil să începem să ne simțim frustrați și iritați. Așa că, sub influența acestei energii puternice venită de la Marte, găsește o metodă prin care să pui lucrurile în mișcare, chiar dacă faci doar cu un pas mic.
Alături de Marte, avem și planeta pitică MakeMake, care este și ea extrem de activă. MakeMake își are casa departe, mult dincolo de Pluto, iar ea este Zeul creator al Rapa Nui sau Insula Paștelui.
MakeMake reprezintă fertilitatea și conexiunea noastră cu natura. Ca Zeu creator al Insulei Paștelui, Makemake este considerată puternică și abundentă.
În astrologie, MakeMake indică nevoia de a ne onora și proteja mediul înconjurător. Iar asta se aplică pentru întreaga planetă, dar și pentru ”mediul” nostru interior.
Ce putem face pentru a crea un mediu echilibrat, benefic pentru sufletul nostru? Cum ne putem asigura că acest mediu există în armonie perfectă cu natura, și nu este împotriva ei?
Întrucât MakeMake se află mult dincolo de Pluto, ea lucrează la nivelele subtile ale frecvenței noastre, declanșând lucruri în noi la nivel subconștient.
Pentru a ne conecta cu adevărat la înțelepciunea planetară a lui MakeMake, este posibil să fie nevoie să intrăm în stări profunde de meditație, sau chiar prin intermediul viselor.
De asemenea, se spune că insula Rapa Nui din inima Pacificului, este casa celor mai profunde energii cosmice de pe planetă.
Există o istorie profundă și frumoasă în spatele lui MakeMake și a creării insulei Rapa Nui. Bine înțeles că insula este foarte cunoscută și pentru statuile gigantice sau Moai, ce cântăresc peste 14 tone fiecare și sunt conectate cu unele origini extraterestre.
Se pare că Rapa Nui are o încărcătură și o istorie magică, ce s-a pierdut în vremurile noastre moderne și poate, și aceasta este o simbolizare a manifestării lui MakeMake.
Poate că energia lui MakeMake este aici pentru a ne reaminti să ne onorăm tradițiile, rădăcinile și strămoșii. Poate este important să ne gândim la drumul pe care l-am parcurs, dar și la cât de departe am ajuns.
Să nu uităm magia și misterul ce ne înconjoară întotdeauna, dar și lucrurile pe care le întâlnim în această viață. Să nu uităm că avem puterea de a ne conecta la frumoasele energii ale Pământului, pentru a crea, pentru a da naștere unor noi idei și pentru a aduce noi aventuri în viețile noastre.
Așa cum MakeMake a creat o insulă, și noi ne putem crea propriul sanctuar care este în armonie cu sufletul nostru și cu tot ceea ce dorim să realizăm.
În timpul echinocțiului din septembrie 2021, petrece timp onorând propria ta poveste a creației. Reflectă asupra trecutului, dar nu uita că puterea ta se află în momentul prezent.
Permite-ți să creezi armonie și echilibru în viața ta.
Permite-ți să creezi o viață frumoasă, ce merită trăită, indiferent care sunt circumstanțele în care te afli. Ai mereu puterea.
Echinocțiul reprezintă momentul nostru puternic în care să ne conectăm cu natura, și să ne reamintim că facem parte dintr-un Univers mult mai mare.
Conectează-te cu aceste energii și folosește-le așa cum ți se pare potrivit. Permite-le să îți arate calea.