Pe 11/11, Mercur va trece prin fața Soarelui. Mercur și Soarele se întâlnesc de mai multe ori pe an, însă extrem de rar putem chiar vedea cum Mercur este deasupra Soarelui.

Nu ar trebui niciodată să ne uităm direct în Soare, însă dacă ne uităm la o transmisiune live, vom putea vedea planeta Mercur ca pe o mică orbită neagră ce trece prin fața mare și luminoasă a Soarelui.

Aceasta este o delectare rara și ceva ce nu se va mai întâmpla în următoarele decenii! Poți considera acest moment  ca jumătate dintr-o Eclipsă Solară. Deși nu vom simți efectele la fel de puternic, acesta este un moment de Eclipsă pentru Mercur.

Mercur este în acest moment retrograd în Scorpion, iar și acest fapt intensifică energiile.

 

Astrologia lui Mercur ce tranzitează Soarele

Mercur se va renaște în tranziția sa prin fața Soarelui. Va trece la următorul nivel, își va eleva conștiința, începând sa trimită mesaje la o frecvență mai înaltă. Vom simți lecțiile lui Mercur începând de acum, livrate cu mai multă forță, căci suntem pregătiți!

Fiind planeta comunicării, Mercur își dorește să comunicăm mai bine, nu doar cu lumea din jurul nostru ci și cu cea din interiorul nostru.

Mercur vrea să fim în dialog cu corpul nostru, inima noastră și sufletul nostru. Vrea să recunoaștem că viața este o oglindă ce reflectă întotdeauna ceea ce este în interior.

Își dorește se încapsulăm ideea că ce este deasupra este și dedesubt, pentru a putea fii în același ritm, sincronizați cu Universul ce trăiește în interiorul nostru, și peste tot în jurul nostru.

Mercur tranzitând Soarele, ne va ajuta să ne extindem mintea. Acolo unde ne-am simțit blocați, confuzi sau tulburați, se va crea mai mult spațiu și vom începe să ne deschid spre noi realizări.

Mintea noastră poate fi puternică, dar poate fi și un dușman dacă permitem fricilor și grijilor să pune stăpânire pe noi.

Nu toate gândurile noastre sunt necesare. Nu trebuie să credem tot ceea ce gândim. Iar gândurile noastre nu vin întotdeauna din noi. Mai degrabă există un fel de curent pe care îl accesăm constant.

Deși creăm gânduri, putem și accesa gânduri, iar gândurile pe care le accesăm sunt cele cu care suntem în vibrație de rezonanță.

 

Cum putem folosi această energie

În această zi fii atent la gândurile ce îți trec prin minte. Fii atent la curentul de gânduri pe care l-ai accesat.

Cum vorbești cu tine? Ce te ajută? Ce nu te ajută?

Dacă observi ceva ce nu te ajută; Dacă observi că gândurile tale sunt negative sau dacă te-ai gândit la ceva cu neliniște și frică, vezi dacă poți schimba acest lucru.

Dacă te-ai gândit - ”asta e prea greu”, încearcă să reformulezi spunând că este o provocare dar îi vei putea face față.

Dacă te-ai gândit - ”nu am bani”, încearcă să te concentrezi mai mult pe abundența din jurul tău sau să ai o abordare mai pro-activă despre bugetul tău și organizarea finanțelor.

Dacă ai tot spus – ”sunt un eșec” încearcă să te concentrezi mai mult pe realizările tale și pe faptul că încă înveți.

Gândurile nu pot schimba trecutul, însă te pot ajuta să vezi lucrurile dintr-un alt punct de vedere. Ceea ce am crezut că este teribil sau traumatizant, poate să apară brusc într-o nouă lumină și este posibil să vedem ceva ce nu am remarcat până acum.

Dacă îți treci gândurile într-o vibrație mai înaltă este un minunat început, iar Mercur te va ajuta să faci exact acest lucru.

 

Deschide-te spre o nouă realitate

Mercur ce tranzitează Soarele ne va deschide spre o nouă realitate. Viața nu este doar ceea ce putem percepe cu cele cinci simțuri. Sunt atât de multe întorsături, cotituri și mistere de descoperit, iar Mercur ne va ajuta și în această călătorie.

Este posibil să primim mesaje cosmice de la ființele superioare, sau să ne punem la îndoială propria idee despre ce este real și ce nu este.

Fii atent la ce îți comunică Universul din jurul tău în această zi. Fii atent la ce îți comunică Universul din interiorul tău în această zi.

Mercur ce tranzitează Soarele în ziua deja potentă de 11/11 este cu siguranță un lucru la care să fii atent. Parcă am fii cu toții chemați să mai creștem un nivel atunci când vine vorba de sănătatea noastră mentală și de abilitatea noastră de a ne folosi gândurile pentru a ne schimba realitatea.

Sursa: https://foreverconscious.com