Portalul lui Sirius se deschide în fiecare an între 3-7 iulie. În această perioadă putem, cu o mai mare ușurință, să accesăm și să deschidem frecvențele înalte ale acestei stele.
Sirius este cunoscut ca fiind Soarele nostru Spiritual, iar cei din antichitate credeau că este un loc al conștiinței înalte, tehnologiei avansate și un portal spre tărâmurile superioare.
În unele culturi din antichitate, se credea că sufletele trec mai întâi prin Sirius pentru a putea ajunge în rai.
Multe orașe din antichitate sunt construite în aliniament cu Sirius deoarece, se credea că vibrația acestei enorme stele poate ajunge și la noi, aducând frecvențe înalte ce vor ajuta evoluția vieții pe Pământ.
De asemenea, se crede că Sirius este căminul unor ființe extrem de evoluate ce au abilități extraordinare de clarviziune dar și tehnologii extraordinar de avansate.
Mulți dintre pământeni simt o deosebită conexiune cu Sirius sau cred că Sirius a fost căminul lor într-o viață anterioară sau paralelă.
În perioada 3-7 iulie, cu toții putem accesa lumina și energia lui Sirius, iar dacă ne deschidem, este posibil chiar să primim mesaje ce ne vor ajuta să ne trezim conștiința.
Iată câteva lucruri pe care le poți face, pentru a accesa aceste energii:
1 Activează-ți cel de-al treilea ochi
Ce-l de-al treilea ochi, poziționat în centrul frunții tale, este lăcașul sufletului și locul în care se naște intuiția și capacitatea ta de clarviziune. Pentru a-ți activa cel de-al treilea ochi, plasează-ți palma dreaptă la câțiva centimetri în fața zonei în care este poziționat, apoi mișc-o în direcția inversă a acelor de ceas. Fă asta timp de 1-2 minute. Mișcarea aceasta îți curăță cel de-al treilea ochi, iar cea în direcția acelor de ceas îl deschide și activează. După ce ai terminat, meditează sau scrie în jurnal, o idee bună este și să ieși în natură pentru a te deschide și mai mult, astfel putând să primești mai ușor mesaje de la cosmos, ghizii tăi spirituali sau sinele tău înalt.
2 Scriere automată
O minunată metodă prin care poți primi mesaje, este scrierea automata. Pentru a începe, scrie în jurnal timp de 10-20 de minute. În acest timp scrie pe hârtie tot ceea ce îți trece prin minte pentru a o putea limpezi. Dacă nu poți scrie nimic, pune o întrebare Universului sau Sinelui tău Superior. Scrie întrebarea apoi începe să scrii răspunsul. Nu te teme dacă la început ți se pare că tu dai răspunsul, cu cât vei scrie mai mult, în timp ce permiți ca un val de conștiință să curgă, cu atât ai mai multe șanse să primești îndrumare divină.
3 Meditația
Meditația este una dintre cele mai bune metode pentru a-ți deschide inima și mintea, primind astfel vibrația extrem de avansată a lui Sirius. Poți folosi o meditație ghidată sau poți încerca o meditație pe respirație. Încearcă să inspiri timp de 4 secunde, să îți ți respirația 4 secunde și să expiri 8 secunde. Repetă de 10 ori pentru început și vezi dacă te ajută să îți calmezi și liniștești mintea.
4 Folosește Cristale
Cristalele sunt instrumente excelente pentru a accesa această energie. Încarcă-ți cristalele cu energia lui Sirius. Lasă-ți intuiția să aleagă care este cel mai potrivit cristal. Dacă dorești, poți scrie o intenție pe o foaie de hârtie pe care s-o plasezi sub cristal în timp ce aceasta se încarcă. Dimineața următoare, meditează cu acest cristal în mână. Apoi încearcă s-l ți aproape de tine pe tot parcursul zilei pentru a-ți putea transmite din energia captată. Poți repeta acest proces în fiecare noapte în care portalul lui Sirius este deschis (3-7 iulie), dacă dorești.
Perioada în care Portalul lui Sirius se deschide este magică, și reprezintă momentul perfect în care să te deschis energiilor din jur, să îți urmezi intuiția și să vezi ce te așteaptă în continuare!
Sursa: https://foreverconscious.com