Realitatea nu este chiar atât de simplă și evidentă pe cât am vrea să credem.

 

Unele dintre lucrurile pe care le acceptăm ca fiind adevărate sau false, de cele mai multe ori sunt fundamental greșite.

 

Filosofii și oamenii de știință au făcut nenumărate eforturi pentru a schimba percepția generală asupra anumitor aspecte. Cele 10 exemple de mai jos vă vor arăta exact la ce mă refer:

 

1 Marele Îngheț

Teoria Mereului Îngheț se referă la stadiul spre care Universul nostru se îndreaptă. Universul are o rezervă limitată de energie. Potrivit acestei teorii, în momentul în care această energie se va epuiza, Universul va intra într-un stadiu de îngheț. Energia termică produsă de mișcarea particulelor se va consuma treptat, ceea ce înseamnă că într-un final, această mișcare a particulelor va încetini, și probabil, într-o zi, totul se va îngheța.

2 Solipsismul

Solipsismul este o teorie psihologică ce susține că nimic nu există înafara conștiinței individului. La început poate părea prostească, dar dacă te gândești la asta, chiar este imposibil să verifici existența a orice altceva înafara conștiinței tale.

Pentru a verifica această teorie, încearcă pentru un moment să recapitulezi toate visele pe care le-ai avut în această viață. Nu este imposibil ca tot ce este în jurul tău să fie în realitate nimic mai mult decât un vis intrigant? Posibil să spui că există persoane și lucruri în jurul nostru, de care nu ne putem îndoi întrucât le putem auzi, vedea, mirosii, gusta și simții, nu? Și da și nu. Oamenii care au luat LSD spre exemplu, spun că au putut atinge cele mai convingătoare halucinații, însă nu putem spune că viziunile lor reprezintă ”realitatea”. Visele tale pot simula de asemenea senzații. Până la urmă, ceea ce percepem este doar produsul procesării informațiilor din jurul nostru, în anumite părți ale creierului.

Prin urmare, ce părți ale existenței putem pune la îndoială? Probabil niciuna. Fiecare dintre noi poate fi sigur doar de propriile lui gânduri.

3 Idealismul

George Berkeley, părintele idealismului, spunea că totul exist doar ca o idee în mintea cuiva. Însă unii dintre colegii săi nu îi împărtășeau convingerile, ba chiar le considerau stupide. Povestea merge mai departe și relatează cum unul dintre oponenții săi a aruncat o piatră cu ochii închiși și a spus ”Astfel o dezaprob!

Ideea era că, dacă piatra exista într-adevăr doar în imaginația sa, nu ar fi putut să o arunce cu ochii închiși. Modul în care Berkeley a contestat acest lucru, este greu de înțeles, mai ales în zilele noastre. El susținea și că există un Dumnezeu omnipotent și omniprezent ce poate vedea totul în același timp.

4 Platon și logosul

Toată lumea auzit de Platon. Este unul dintre cei mai faimoși filosofi ai omenirii. Asemeni tuturor filosofilor, și el a avut câteva lucruri de spus despre natura realității. El spunea că, dincolo de realitatea pe care o percepem, există o lume a formelor ”perfecte”. Tot ceea ce vedem este doar o umbră, o imitație a felului în care sunt lucrurile cu adevărat. Pentru a afla mai multe despre această idee puteți citi Alegoria peșterii, care este un fel de ”Matrix” al antichității.

Platon spunea că, studiind filosofia avem șansa de a  ne face o vagă idee despre felul în care sunt lucrurile cu adevărat și de a descoperi forma perfectă a tot ceea ce percepem.

În completarea acestei afirmații năucitoare, Plato, fiind monist, a spus și că totul este făcut din aceeași substanță. Iar asta înseamnă (potrivit lui) că totul – de la stelele de pe cer până la praful de sub pat – este făcut din aceeași materie de bază, însă sub o altă formă. Odată cu descoperirea atomilor și moleculelor, s-a dovedit ca această afirmație este extrem de adevărată.

5 Prezentismul

Timpul este ceva ce percepem ca pe o realitate. Bineînțeles că în general îl divizăm în trecut, prezent și viitor. Prezentismul spune că, trecutul și viitorul sunt concepte imaginare, și că doar prezentul este cu adevărat real.

Cu alte cuvinte, fiecare cuvânt din acest articol, va înceta să mai existe de când vei înceta să le mai citești, până când le vei citi din nou. Viitorul este la fel de imaginar deoarece, timpul nu poate exista înainte și după ce s-a întâmplat, cel puțin asta susține Sf. Augustin.

6 Eternalismul

Eternalismul este exact opusul prezentismului. Aceasta este o teorie psihologică ce spune că, timpul are mai multe dimensiuni. Fiecare dimensiune a timpului există simultan, însă măsurarea lui este determinată de observator. Ceea ce vezi depinde de punctul din care privește.

Prin urmare, dinozaurii, regina Victoria și Justin Bieber există simultan însă nu pot fi observați decât dintr-o locație specifică într-un timp anume. Dacă cineva consideră această idee adevărată, atunci viitorul este fără speranță iar determinarea liberului arbitru este o iluzie.

7 Creierul din borcan

”Creierul din borcan” ca și experiment, este o idee discutată de gânditori și oameni de știință care, asemenea tuturor oamenilor, cred că înțelegerea umană a realității depinde doar de simțirile subiective.

Așa dar, care este esența acestui experiment dificil? Imaginează-ți că ești doar un creier într-un borcan, controlat de extratereștrii sau oameni de știință nebuni. Cum ai putea să îți dai seama? Și poți nega cu adevărat posibilitatea ca aceasta este realitatea ta?

Aceasta este o interpretare moderno a problemei demonului diabolic al lui Decartes. Acest experiment de gândire duce la aceeași concluzie: nu putem confirma existența a nimic înafara conștiinței noastre. Iar dacă asta poate suna ca o idee din filmul ”Matrix”, este deoarece ideea a stat chiar la baza poveștii din film. Din păcate, în realitate nu avem pastile roșii…

8 Teoria Universurilor paralele

Oricine nu și-a petrecut ultimii zece ani pe o insulă pustie, cel mai probabil a auzit cel puțin o dată de teoria universurilor paralele. Cum mulți dintre noi au văzut, lumile paralele, în teorie, sunt lumi foarte asemănătoare cu a noastră, cu puține (sau în unele cazuri foarte multe) schimbări sau diferențe. Teoria universurilor paralele spune că, pot exista un număr infinit de astfel de realități alternative.

Dar care este scopul? Într-o realitate paralelă, este posibil să trăiești în celalalt capăt al lumii, sau este posibil să fi murit deja într-un accident de mașină. Într-un altul, este posibil nici să nu te fi născut vreodată pentru că părinții tăi nu s-au cunoscut. Probabilitățile sunt nesfârșite.

9 Realismul ficțional

Aceasta este probabil cea mai fascinantă ramură a teoriei universurilor paralele. Superman este real. Da, poate unii dintre voi vor alege o altă poveste, de dragul conversației, și Harry Potter poate fi real.

Această ramură a teoriei spune că, existând un infinit număr de universuri, totul poate exista într-un fel sau altul. Așa dar, toate personajele noastre din povești pot exista de fapt într-un univers paralel, unul în care toate piesele potrivite s-au așezat pentru a face ca lucrule să se întâmple așa.

10 Fenomenalismul

Cu toții ne întrebăm ce se întâmplă cu lucrurile atunci când nu ne uităm la ele. Oamenii de știință au studiat cu atenție această problemă, iar unii dintre ei au ajuns la o concluzie simplă – Dispar. Ei bine, nu este chiar atât de simplu.

Filosofii fenomenalismului cred că, obiectele există doar ca un fenomen al conștiinței. Așa dar, laptopul tău este aici doar atunci când tu ești conștient că există și crezi în prezența lui, însă atunci când pleci, încetează să mai existe până când tu, sau o altă persoană, interacționează din nou cu el. Nu există prezență fără percepție. Aceasta este baza teoriei fenomenalismului.

Care dintre aceste teorii le cunoșteai?

 

Sursa: https://www.learning-mind.com/