Este incredibil cât de repede zboară timpul! Echinocțiul deja a trecut și ne apropiem cu rapiditate de sezonul rece.

Echinocțiul este întotdeauna o perioadă de transformare și tranziție din spre ceva ce tocmai se termină în spre altceva nou și incitant.

Energiile din timpul acestor cicluri, sunt extrem de revitalizante, așa că încearcă să profiți la maxim de ele!

Fii suficient de curajos să înmagazinezi toată creșterea din ultimul timp. Îmbrățișează schimbarea și noile începuturi, dar nu te lăsa purtat prea departe de vântul schimbării ce suflă acum mai puternic ca niciodată. Amintește-ți să rămâi cu picioarele pe pământ și să te întorci la Mama Natură pentru ajutor, dacă te simți pierdut și singur.

Copacii, oceanele, râurile, lacurile și chiar pietrele, ne oferă vibrații calme, liniștitoare și protective. Sunt aici de mii de ani, au înfruntat nenumărate furtuni și au rezistat în condiții grele, și totuși sunt încă grațioase, calme și pline de înțelepciune. Același lucru este valabil și pentru cristale.

Cristalele sunt incredibil de inteligente, iar oricine a lucrat cu ele ceva timp, cunoaște abilitatea lor de a ajuta și grăbi vindecare la toate nivelurile – fizică, emoțională, mentală și spirituală.

Iată patru superbe cristale alese intuitiv pentru a le purta sau pentru a lucra cu ele în această toamnă. Sugerez să alegi unul sau două, ascultă-ți intuiția.

 

Jasp Roșu

Jaspul roșu este un cristal perfect pentru orice perioadă de tranziție, întrucât te ajută să accesezi energia Sursă sau energia forței de viață ce curge prin noi în fiecare moment. Îți oferă un impuls de putere și vitalitate și te ajută să treci peste orice fel de amețeală, încărcându-te cu energii extrem de revigorante. Intensifică și pasiunea sexuală din relații, dar și pasiunea pentru viață în general.

Jaspul roșu îți oferă curajul și încrederea de care ai nevoie pentru a face față oricărei situații nesănătoase, cu convingere și claritate. Te ajută să rămâi determinat în fața provocărilor și să te ferești de orice va arunca viața spre tine, în timp ce atragi noi oportunități incitante. Te ajută să mergi mai departe și să lași trecutul în urmă, pentru a te putea simți entuziasmat și energizat pentru a-ți atinge potențialul maxim.

 

Malachit

Malachitul este un cristal excelent pentru toamna aceasta datorită proprietăților sale unice și extrem de potente. Dacă ai vreun fel de ezitare, frică de schimbare sau îndoială și nu știi care este cea mai bună direcție pe care trebuie s-o urmezi în viață, Malachitul îți va aduce claritate și un sentiment nou de scop. Este o piatră puternică de transformare, renaștere și reînnoire.

Modelul său fermecător de întuneric și lumină în nuanțe de verde, simbolizează creșterea, abundența și noile începuturi. Este cristalul perfect dacă ai probleme dureroase adânc înrădăcinate, sau răni din trecut pe care te chinui să le lași în urmă.

Malachitul este folosit din cele mai vechi timpuri ca talisman de protecție împotriva magiei negre, energiilor negative și spiritelor rele. Te va proteja în călătoriile tale și îți va oferi un plus de încredere pentru a explora necunoscutul și pentru a descoperii noi orizonturi.

 

Chihlimbar

Chihlimbarul nu este de fapt un cristal, este o rășină fosilizată. În ciuda acestui lucru, este o completare perfectă a colecției de cristale vindecătoare din această toană, datorită vibrației sale ce sprijin și echilibrează.

Având în vedere că, Chihlimbarul provine din copaci străvechi ce au crescut pe Pământ acum mii de ani, deține energii extrem de potente și înțelepciune primordială. Te ajută să treci prin schimbări și să te adaptezi la noi circumstanțe cu grație și stabilitate.

Chihlimbarul vindecă și deschide blocajele Plexului Solar, readucând bucuria de a trăi cu energiile sale calde, luminoase și extrem de protective. Adu Chihlimbarul în viața ta pentru a atrage prosperitatea și norocul, dar și pentru a elimina energiile negative. Chihlimbarul ta va face mai curajos și îți va însenina ziua!

 

Onix

Iată un cristal greu de întrecut în putere și protecție. Onixul creează un câmp de protecție incredibil de puternic în jurul aurei tale, protejându-te de scurgeri și vampiri energetici. Mai mult – de fapt chiar vindecă  aura și ajută la închiderea oricăror găuri sau scurgeri existente în câmpul tău energetic. Are o putere protectoare atât de puternică încât cu el vei fi în siguranță de orice fel de accidente, probleme sau experiențe negative inutile.

Dacă ești predispus să te îndoiești de tine în fiecare moment, Onixul este cristalul tău potrivit, eliberând rapid gândurile în exces și autocritica. Te ajută să-ți recâștigi puterea asupra vieții tale, să fii stăpân pe tine și să nu lași pe nimeni să te facă să te simți inferior sau nedemn. Vei găsi curajul să ieși din zona ta de confort și să tai legăturile cu oamenii sau situațiile toxice, pentru a putea cu adevărat merge mai departe spre noi începuturi.

Aceasta este selecția de cristale pentru această toamnă, și sper din tot sufletul că vei găsi printre acestea patru, unul care va rezona cel mai mult cu circumstanțele tale actuale. Ascultă-ți intuiția, instinctul și vocea interioară, ai încredere în tine.

Indiferent unde alegi să porți cristalul, ca brățară, pandantiv sau talisman pe birou sau aproape de patul tău, ai încredere că-și va împărtăși magia cu tine!

Cred că suntem cu toții de acord că, în aceste perioade de transformare cu toții avem nevoie de un mic impuls de credință în puterea noastră divină de a ne vindeca și manifesta viața la care visăm.