Saturn își va intra în lumea de dincolo, călătorind prin retrograd între 17 iunie și 4 noiembrie 2023, în semnul Peștilor.
Este tipic pentru Saturn să-și petreacă 6 luni pe an în mișcare retrogradă, însă această retrogradare este mai specială întrucât este prima dată când va retrograda în semnul Peștilor de când a intrat în acest semn, în martie 2023. În plus, la doar câteva ore după ce Saturn își va începe călătoria în lumea de jos, vom avea și Luna Nouă în Gemeni, iar asta va intesifica începutul energiei acestei retrogradări.
Dar hai să vedem mai în detaliu ce ne va aduce Saturn Retrograd în 2023, dar și cum se va manifesta această primă retrogradare în Pești.
Saturn retrograd 2023
Saturn este considerat maestrul învățător al zodiacului. El aduce unele lecții dificile, însă acestea ne împing pentru a crește și a ne atinge potențialul maxim. Atunci când Saturn este activ, poate aduce unele treziri dure, dar și multe recompense, dacă suntem dispuși să facem munca necesară.
Saturn ne ghidează pentru a ne lua viața în mâini, să ne asumăm acțiunile și deciziile, dar și pentru a învăța cum să punem limite. Este o energie foarte directă și transparentă ce ne inspiră să fim ambițioși, să țintim cât mai sus, și să excelăm unde ne este destinat. Saturn poate aduce și probleme legate de masculinitate, figura paternă și autoritate.
În călătoria sa retrogradă, Saturn ne îndeamnă să ne uităm la acțiunile noastre trecute pentru a vedea unde am evitat, sau poate am uitat să ne asumăm responsabilitatea sau să setăm limite. Ca maestrul nostru învățător, Saturn se uită peste ultimele luni pentru a vedea dacă ne-am făcut temele și dacă îmbrățișăm lecțiile pe care ni le-a oferit.
Saturn retrograd în Pești – 2023
Saturn a intrat pentru prima dată în Pești pe 8 martie 2023. Prin urmare, aceasta este perioada la care ne vom uita în această retrogradare. Cum ai crescut din 8 martie până în 17 iunie? Cum te-ai maturizat? Ce lecții au ieșit la suprafață?
Este posibil să iasă la suprafață unele evenimente ce au avut loc începând cu luna martie, pentru a le putea revizui și reevalua. Probleme legate de creativitate, limitări sau blocaje, sau este posibil să fie vorba despre sănătatea noastră emoțională.
Saturn își dorește să fim responsabili de acțiunile noastre și de viața pe care ne dorim să o avem. Dacă lucrurile nu merg așa cum îți dorești, Saturn te face să confrunți aceste probleme și te împinge să faci pașii necesari pentru a-ți duce viața într-o direcție mai bună.
Saturn poate aduce o energie lentă, în special în perioada în retrograd, prin urmare aceasta poate fi un proces ce necesită timp și răbdare. Este posibil să ne simțim blocați sau să nu fim siguri de felul în care să continuăm, însă acest sentiment de blocare apare doar pentru că avem nevoie să ne dăm timp pentru a ajunge la miezul problemei.
În perioada în care Saturn va fi retrograd, dacă te simți blocat, este doar pentru că ar trebui să te concentrezi pe locul în care te afli în acest moment.
În timp ce Saturn se va mișca retrograd în primele 7 grade din Pești, este posibil să observi teme legate de:
creativitate/blocaje creative
responsabilitate și maturitate
balansarea structurii și rutinei cu spontaneitatea
punerea limitelor
credințe spirituale
emoții vs. Logică
sănătate mintală
Deși călătoria poate fi dificilă, atunci când facem munca dată de Saturn, adesea reușim să deblocăm noi potențialuri, să atingem noi nivele de maturitate și să primim recompense pentru toată munca noastră. De fapt, este posibil chiar pe 3 noiembrie, atunci când Saturn își va reîncepe mișcarea directă, să primim recompensele pentru eforturile noastre.
Sugestii pentru jurnal în această perioadă
Ce te trage cel mai mult în spate în acest moment? Scrie răspunsul și gândește-te dacă poți face ceva pentru a-ți asuma responsabilitatea pentru aceste sentimente.
Ce emoții nu poți să eliberezi? Fă o listă cu ce îți trece prin minte. Gândește-te și la cîteva metode practice în care poți aborda emoțiile pe care le simți.
Poți folosi și aceste sugestii pentru jurnal:
Simt inspirație creativă atunci când....
Corpul meu are nevoie de....
Este timpul să îmi asum responsabilitatea pentru...
Stare mea emoțională este...
Date importante în această perioadă:
7 martie 2023: Saturn intră în Pești pentru prima dată în peste 28 de ani, începând un nou ciclu.
17 iunie 2023: Saturn intră în mișcare retrogradă în aceeași zi în care avem și Lună Nouă iar asta îi va intensifica energia
12 octombrie – 27 noiembrie 2023: Saturn atinge punctul de 0 grade în Pești, un punct cu o puternică încărcătură karmică ce poate aduce evenimente karmice și poate declanșa intensitatea lecției
3 noiembrie 2023: Saturn intră în mișcare directă
7-8 februarie 2023: Saturn își părăsește umbra post-restrogradă
Comenteaza