Pe 23 Iulie, Soarele a intrat în Leu, semnul său, stabilul foc regal al Leului. Acum este momentul să regăsim energia solară, și să încercăm să trăim din inimă.
Leul ne îndeamnă să ne recunoaștem suveranitatea și să fim neînfricați. Atât de mulți oameni își protejează inimile, părând a fi uneori singurul mod de supraviețuire în această lume. Suntem învățați să ne ferecăm și protejăm sentimentele, să fim ”duri”, în special bărbații sunt învățați să fie ”bărbați” și să îți nege sau suprime sentimentele.
Mulți oameni trăiesc doar cu ajutorul instinctului de supraviețuire al chakrei rădăcinii, și a satisfacției chakrei sacrale. Ascet model ne este indus zi de zi de către media și de către mesajele cu care suntem bombardați ce ne spun continuu că trebuie să avem mai mult, să muncim mai mult pentru a putea cumpăra mai mult și pentru a ne putea distra mai mult, însă fericirea e mereu în viitor. Avem nevoie de mai multă tehnologie, mai multe aparate doar pentru a trăi o viață normală lipsită de stres. Însă nu e niciodată suficient.
Leul guvernează chakra inimii, iar atunci când trăim cu adevărat din inimă, putem echilibra toate chakrele din corp. Stânga și dreapta, deasupra și dedesubt. Asta înseamnă echilibrarea lumii materiale și a celei spirituale, a ceea ce e în interior și în exterior, masculin și feminin, mintal și emoțional. Atunci când trăim din inimă, realizăm că suntem conectați cu toate celelalte ființe din univers. Realizăm că viața este un mister prețios, și că suntem aici să ne bucurăm de conexiunea noastră, să ne simțim vii, să iubim, pur și simplu să fim.
Trăirea din inimă reprezintă a patra dimensiune, și te conectează cu calea ta. Atunci când îți descoperi calea, ești în a patra dimensiune. Nu suntem aici pentru a ne chinui la limita existenței, precum zimții unui mecanism, iar asta ne face umani. Când te abați de la calea bătătorită, și începi să-ți trăiești adevărul, este posibil să întâmpini opoziție din partea prietenilor și a familiei. Apoi începe eșecul.
Calea poate fi uneori întunecată și dificilă, mulți dintre noi au avut nu una, ci nenumărate nopți întunecate ale sufletului. Urmează-ți inima, conectează-te la scopul sufletului tău, treci în 5D, dorește-ți să trăiești în integritate cu munca și toate relațiile tale. Asta înseamnă să înoți împotriva curentului lumii în care trăim, precum somonul ce înoată înapoi la locul în care s-a înnăscut.
Cu Soarele în Leu, putem simți focul solar cum arde în chakra Inimii, oferindu-ne puterea de a continua. Ce este mai puternic decât principiul solar? Ce este mai puternic decât o inimă nepăzită ce are curajul să fie vulnerabilă, autentică, iubitoare, regală și independentă precum Leul/Leoaica din tine?
În această perioadă a Leului, concentrează-te pe lucrurile care îți fac inima să cânte. Inima îți va vorbi întotdeauna cu o ușurință, o rezonanță, un val de emoție. Atunci când te conectezi cu adevărat la scopul sufletului tău, vei simți în inimă muzică ce îți va aduce lacrimi în ochi.
Este timpul să înlături straturile de protecție din jurul inimii tale. Este vremea să lași jos armura, scutul, și să scoți săgețile cuvintelor dure, și pietrele amărăciunii. Este timpul să scoți toată tristețea din inima ta. Iubește-ți prețioasa inimă, căci în inima ta stă copilul tău interior. Acest copil vrea să se joace, să cânte. Acest copil vrea să râdă cu tine. Îngrijește și prețuiește acest frumos copil.
Meditația Solară Sekhem
Meditează cu energia solară ce îți umple inima, arzând obstrucțiile cu lumină aurie divină. Asta îți va purifica și transforma spațiul inimii. Conectează-te cu Soarele nostru. Adu energia în interior și vizualizează discul Solar deasupra inimii tale, ce se mișcă ușor în jos. Deschide-ți chakra coroanei precum o frumoasă floare de lotus. Adu discul Solar prin cel de-al treilea ochi, chakra gâtului, până în chakra inimii. Meditează asupra acestei iubiri pure, și energii solare ce îți umple inima și radiază asupra tuturor ființelor, până în centrul Pământului.
Dacă faci această meditație până în data de 8 August când se va deschide portalul Porții Leului, te va ajuta să te conectezi la scopul tău divin.
O dată cu intrarea în August, stelele Centurii lui Orion se vor alinia cu Marea piramidă din Giza și cu Sfinxul. Aceasta era o perioadă magică pentru egiptenii din antichitate, ce coincidea cu inundarea anuală a Nilului, vestind începutul unui nou an. Acest portal va atinge punctul culminant pe 08.08 (8 August), atunci când Soarele este în Leu, iar Sfinxul, păzitoarea Leoaică este punctului focal de pe pământ a acestei energii.
În timpul acestui puternic portal, fă-ți timp să te conectezi la cunoașterea ta interioară Divină. Toate răspunsurile sunt în interiorul tău. Concentrează-te pe energia solară. Simte codurile de lumină cum pătrund în tine. Conectează-te conștient cu scopul tău Divin, și cere să încorporezi cât mai mult din el, cere să îl încorporezi complet în viața ta de zi cu zi. Inima ta să fie precum a Leului. Fii curajos. Lasă focul solar să te umple din interior. Inima ta este conectată cu Inima Soarelui. Cheia tuturor misterelor este chiar în inima ta.