30 noiembrie 2020 va aduce o Eclipsă Parțială de Lună în semnul Gemenilor.
Eclipsele de Lună sunt precum niște Luni Pline super potente. Iluminează arii din viața noastră ce au nevoie să fie curățate și puse de-o parte. Ele aduc lumină asupra tuturor lucrurilor care nu ar mai trebui să fie prezente în viața noastră.
Ele ne arată care sunt lucrurile de care ținem cu dinții dar și care sunt acelea la care trebuie să renunțăm.
Eclipsele de Lună sunt potente deoarece, ne cer să ne lepădăm de ceva. Iar această renunțare ne poate face să ne simțim vulnerabili, speriați sau nesiguri de ceea ce urmează. Însă această Eclipsă de Lună aduce promisiunea unui viitor mai luminos.
Ne reamintește că, atunci când este creat spațiu acesta va deveni în curând fertil, pregătit să fie sădit atunci când timpul va veni.
În perioada Eclipsei de Lună, dacă ceva se îndepărtează de viața ta, dacă ceva se sfârșește, încearcă să menții un sentiment de încredere în inima ta.
Se spune că Eclipsele aduc un eveniment predestinat în calea noastră, ce este conectat cu scopul nostru divin. În timpul unei Eclipse de Lună, dacă ceva iese din viața ta, ai încredere că așa a fost predestinat să se întâmple. Ai încredere că există un scop divin al tuturor lucrurilor care nu mai sunt.
Bine înțeles că, sfârșiturile sunt mereu dureroase și triste. Așa că oferă-ți timp să jelești, oferă-ți permisiunea să simți tot ceea ce iese la suprafață din cele mai adânci dedesubturi ale tale.
Sub influența acestei eclipse, vom fi ghidați și să ne accesăm Divinul Feminin. Energia divinului feminin nu ține cont de gen, ea este o expresie a energiei ce domnește peste parte ascunsă și întunecată.
Reprezintă cunoașterea în necunoscut, dar și calitățile creative pe care le avem atunci când suntem în neant.
Aceste corpuri cosmice, toate numită după Zeițe puternice, sunt active sub puterea acestei Eclipse de Lună Plină, și toate au un mesaj important de împărtășit.
Asteroidul Vesta este Zeița inimii și a focului. Ea ne cheamă pentru a ne conecta la focul nostru interior și pentru a ne ocroti propria scânteie interioară. Ea ne amintește că, atunci când ne conectăm la flacăra noastră interioară, ne putem conecta cu creativitatea, puterea și pasiunea noastră interioară.
Eris este o planetă pitică localizată deasupra lui Pluto. Ea este cunoscută ca Zeița discordiei și a conflictului, însă urmează acest drum doar când știe că este necesar. Atunci când lucrurile sunt în dezechilibru, haosul ei este cel ce ne ajută să ne îndreptăm calea. Când este vremea să mergem mai departe, haosul ei este cel ce ne împinge spre creștere.
Luna Neagră Lilith este un corp cosmic dintre Lună și Pământ. Este un punct pe cerul nostru cosmic extrem de încărcat energetic, ce ne indică libertate și eliberare. Zeița Lunii Negre Lilith permite emoțiilor suprimate să iasă la suprafață pentru a ne putea elibera, vindeca și merge mai departe.
În final, Ceres este Zeița asteroid a fertilității și înnoirii. Prezența ei ne reamintește să avem grijă de noi. Ea ne îndeamnă să petrecem timp în natură, să ne îngrijim și să ne îndreptăm ușor spre pântecul mamei noastre. Prezența ei indică și că a sosit vremea recoltei.
Primește darurile pe care aceste Zeițe le aduc. Permite-i înțelepciunii lor să curgă prin ființa ta și să atingă zonele spiritului tău care au nevoie de ele.
Mergi spre propriul tău foc interior. Permite-i haosului să se transforme și să te conducă în direcția creșterii. Lasă acele emoții reprimate să iasă. Nu uita să te îngrijești și să ai grijă de tine în timp ce onorezi perioada recoltei din viața ta.
Iubește-te tandru prin tot ceea ce va aduce în calea ta Eclipsa de Lună. Permite-ți să te simți complet îngrijit de puterea Divinului Feminin.
Având în vedere că această Eclipsa pică în Gemeni, putem folosi simbolul lor pentru a ne îndruma printre aceste energii lunare.
În mitologia antică, gemenii se credea că reprezintă atât lumea tangibilă cât și cea nevăzută. Unul dintre gemeni era de pe Pământ iar celălalt nu era.
Acești gemeni reprezintă atât umanul cât și ființa ce ne face ființe umane. Ei ne reamintesc că nu suntem doar un corp fizic, dar avem și un suflet.
Orice se va întâmpla în perioada acestei eclipse cel mai probabil va implica atât trupul nostru fizic, cât și cel spiritual.
Este posibil să întâlnim ambele elemente într-un fel sau altul. Este posibil să ne fie afectată atât lumea văzută cât și cea interioară, într-un mod pe care nu l-am văzut înainte.
Este posibil chiar să începem să devenim mai conștienți de modul în care starea noastră interioară influențează starea noastră exterioară și modul în care alegem să vedem lucrurile.
Gemenii sunt un semn de aer, ce ne conduce mintea. Mintea noastră are puterea de a crea imaginea pe care o vedem. Mintea noastră are puterea de a lua evenimente și de a le atașa poveștii.
Iar aceste povești ne pot tulbura mai mult decât evenimentele în sine. Poveștile pe care ni le spunem singuri sunt cele ce creează stres și angoasă în viețile noastre.
Sub influența energiei acestei Eclipse Lunare în Gemeni, vezi dacă îți poți calma mintea, eliberând orice povești ce nu îți mai sunt de folos. Vezi dacă poți ieși din gândirea excesivă într-un stadiu în care doar ești.
Gemenii ne învață că suntem atât ființe cât și umani, prin urmare vezi dacă poți găsi acest echilibru.
Vezi dacă te poți îndepărta de egoul laturii noastre umane, în care ne prindem adesea, și fă-ți timp să onorezi ființa din tine.
Eclipsele de Lună de aduc mereu acolo unde trebuie să fim prin urmare, indiferent ce ți-ar aduce în cale, ai încredere că toate piesele se vor așeza exact acolo unde trebuie.
Folosește energiile magice ale Eclipsei de Lună pentru a te conecta cu divinul tău feminin, și totalitatea ființei tale.
Ești o ființă incredibilă a cosmosului iar în timp ce Luna își pierde lumina din cauza umbrei Pământului, trimite spre noi un sărut în conștiința noastră colectivă, iar cu acest sărut, Luna ne oferă înapoi magia ei, întărindu-ne pentru a recolta sau pentru a elibera.
Sursa: https://foreverconscious.com