În ziua echinocțiului, pe 23 septembrie, Soarele va trece din semnul de pământ al Fecioarei în semnul de aer al Balanței, mutându-ne totodată atenția pe nevoia de conexiune și echilibrarea relațiilor noastre.
Trecerea Soarelui în Balanță reprezintă, de asemenea, un punct de cotitură. Mama Natură începe un nou sezon iar noi ajungem în punctul de mijloc al anului astrologic. Simbolic, aceste lucruri reprezintă trecerea într-un nivel mai înalt de conștiință.
O dată cu această trecere, suntem încurajați să ne concentrăm, nu doar pe felul în care putem fi sănătoși și echilibrați, dar și pe noi moduri în care putem crea conexiuni sănătoase și echilibrate cu ceilalți.
Perioada Balanței reprezintă momentul perfect în care să ne concentrăm pe oamenii cu care alegem să ne înconjurăm.
Cine îți susține creșterea și te ajută să fii cel mai bun? Cine te rănește și te face să te simți rău cu tine?
Oamenii nu sunt toxici, dar pot deveni toxici pentru noi, dacă avem cu ei conflicte nerezolvate sau dacă dezvoltăm atașamente nesănătoase. Și unele relații pot deveni toxice atunci când sunt bazate pe teamă și ego.
Sub Soarele Balanței, cu toții vom primi sprijin de la Univers pentru a rezolva relații ce au devenit toxice, fie creând bariere fie descoperind noi metode de a rezolva problema.
Este posibil să trebuiască și să ne hotărâm dacă vom păstrăm anumiți oameni în viața noastră sau dacă a venit momentul să ne detașăm de ei.
Adesea relațiile provocatoare ce vin în viața noastră, ne ajută să ne expunem rănile. De fapt, mulți dintre noi avem tendința să ne arătăm rănile, slăbiciunile și insecuritățile celor din jurul nostru.
Dacă nu conștientizăm momentele în care facem acest lucru, este posibil să creăm disfuncționalități în relațiile noastre, iar aceste disfuncționalități pot fi uneori cele ce ne arată exact ce trebuie să vindecăm în interiorul nostru.
Atunci când trebuie să confruntăm persoane dificile din viața noastră, uneori ajută dacă ne reamintim că toți oamenii, inclusiv noi, fac tot ce pot mai bine pentru nivelul lot de conștientizare.
Uneori poate ajuta și dacă ne gândim la persoanele dificile ca la parte din sufletul nostru ce a venit în viața noastră pentru a ne reaminti de lecțiile pe care dorim să le învățăm, dar și de creșterea ce suntem destinați să o atingem în această viață.
Când vedem asta ca pe un avantaj, ne va ajuta să nu mai pasăm vina și nici să nu ne mai concentrăm doar pe ce face celălalt, în schimb ne va permite să ne gândim cum putem folosi această experiență ca pe un catalizator pentru propria creștere.
Iar asta nu înseamnă că învățăm să tolerăm comportamente negative, bineînțeles că putem să avem această abordare și să setăm în continuare granițe însă, dacă privești această persoană dificilă ca pe o parte din tine ce încearcă doar să primească atenție, această abordare poate uneori să ușureze emoțiile apăsătoare. Până la urmă, în esență, suntem cu toții conectați și suntem toții unul.
În această perioadă avem de asemenea o configurație de planete ce ne cheamă spre vindecarea și eliberarea rănilor din relațiile trecute.
De fapt, sezonul Balanței poate fi extrem de vindecător și revelator, încearcă să vezi dacă poți identifica tipare, obiceiuri sau credințe de care încerci să te eliberezi, și cere sprijin Universului pentru a merge mai departe.
Balanța este reprezentată de un cântar, așa dar răspunsul pentru a trece prin tot ceea ce poate aduce acest sezon, este echilibrul.
Deși ne concentrăm mai mult pe relațiile noastre, vom dori să aducem echilibru și între nevoile noastre și nevoile celorlalți. Vrem să fim mai înțelegători și plini de compasiune dar și asertivi și gata să setăm bariere, dacă sunt necesare. Vom dori să ne concentrăm mai mult pe colaborare decât pe compromis.
Atunci când facem echipă și lucrăm împreună în ciuda diferențelor noastre, posibilitățile de a atingem succesul și de a ne ridica unii pe alții, sunt nelimitate.
Sub semnul Balanței hai să ne îmbogățim viețile concentrându-ne pe crearea echilibrului și armoniei în interiorul nostru dar și cu cei din jur. Să nu ne fie frică să renunțăm la relații nesănătoase și să vedem chiar și cei mai mari dușmani ca pe niște profesori în această călătorie de creștere.
Sezonul Balanței se încheie în 23 Octombrie când Soarele intră în Scorpion.
Sursa: https://foreverconscious.com