Dacă ar exista o mantră pentru această Lună Plină, ar fii ”Suntem cu toții împreună în asta.”
Luna Plină din 8 Aprilie ne îndeamnă să începem să ne gândim la moduri în care ne putem uni pentru a ne sprijini unii pe ceilalți, în loc să ne blocăm și să ne împotmolim în propriile vieți și în ceea ce au devenit ele acum, după toate aceste schimbări pe care 2020 ni le-a adus în cale.
Aceasta este cea mai mare și cea mai strălucitoare Lună Plină din acest an, iar mesajul ei strălucește la fel de puternic – fii acolo pentru alții. Pune-te în pielea altuia. Oferă-ți sprijinul și vezi cum ești susținut înapoi.
Chiar dacă este posibil să ne simțim singuri, izolați și nesiguri, suntem cu toții în asta împreună, iar singur mod prin care putem trece peste, este să ne unim.
În planurile spirituale, suntem cu toții conectați, dar aici, în lumea fizică, părem separați. Face parte din călătoria noastră în această viață să fim ființe individuale, însă în esență suntem unul și același.
Chiar cred că toate gândurile, acțiunile și vibrațiile noastre colective, crează această realitate în care ne găsim. Am fost mereu în asta împreună, dar acum suntem ghidați să recunoaștem acest adevăr Universal și puterea pe care o aduce.
Cum ne putem conecta cu unitatea? Cum poți atinge râul de stele ce trăiește în tine și sinele tău ce trăiește în râul de stele?
Dacă începi să te simți îngrijorat sau anxios din pricina situației tale actuale, gândește-te la cum poți ajunge la ceilalți pentru a-i sprijini.
Ieși din minta ta pentru un moment, lasă-ți problemele de-o parte, și vezi ce poți oferi lumii, celorlalți, comunității și Universului.
Nu trebuie să fie măreț sau grandios, poate fii o rugăciune scurtă, un telefon, o donație, o mână de ajutor sau un gest de compasiune. Nici o contribuție nu e prea mică și nici o contribuție nu trece neobservată.
Țesătura realității noastre se schimbă, ceea ce înseamnă că acum este o perioadă extrem de sensibilă vibrației noastre. Acum este momentul în care putem îmbunătății tapiseria realității noastre prin conștientizare, dragoste și prezență.
Când am primit mesaje intuitive pentru această Lună Plină, mi s-a arătat o pătură ce reprezenta realitatea noastră actuală. Pătura era mișcată de rafale de vânt, creând noi undulări și pliuri în material. Pătura era sensibilă la mediul înconjurător, iar fiecare rafală de vânt crea un nou imprimeu.
Aceste rafale de vânt reprezintă vibrația noastră colectivă. Avem un cuvânt de spus în noua realitate ce va naște din vibrația pe care o emitem împreună.
Vibrația noastră radiază cel mai puternic atunci când onorăm, acceptăm și iubim ceea ce suntem, dar și călătoria noastră. Vibrația noastră radiază cel mai puternic atunci când renunțăm la ego și ne permitem pur și simplu să fim.
Suntem necesari cu toții aici, acum, cu toții am fost de acord să fim aici, acum. Vibrațiile noastre sunt deja ceea ce este nevoie pentru a calma pătura și pentru a o duce la următorul nivel.
Deși există multă distrugere, chin și suferință în jurul nostru, creăm împreună lume nouă. Creăm o nouă realitate. Și există ființe evoluate în jurul nostru, ce ni se alătură.
La nivel mai mundan, Super Luna Plină în Balanță poate lumina sentimente de dragoste de sine și poate aduce lucruri noi în relațiile noastre. Dacă există slăbiciuni sau probleme, această Lună Plină este posibil să le expună, dar va lumina și ceea ce trebuie făcut.
Dacă ești la ananghie, nu-ți fie frică să ceri sprijin în această perioadă, fie că mergi la un prieten, o rudă, un coleg sau chiar la îngerii și ghizii tăi.
Suntem cu toții aici pentru fiecare așa cum aceste cuvinte sunt aici pentru tine. Lasă-le să se scufundă în adâncul sufletului tău și permite-le să lucreze și să te îmbuneze acolo unde ai nevoie.
Această Lună Plină îți poate amplifica starea emoțională actuală, putând fii o unealtă minunată pentru descoperirea de sine, dar poate fii totodată și copleșitor. Fii bând cu tine. Fii blând cu ceilalți.
Acum este o perioadă în care să practici compasiunea, să-ți reamintești că suntem răniți și ne luptăm cu toții, fiecare în felul său, încercând să căutăm noi metode prin care putem ușura povara celor din jurul nostru.
Bunătatea și dragostea gentilă ne va ajuta să navigăm prin aceste vibrații lunare puternice, dar este important și să avem grijă de noi și să lăsăm Luna Plină să lucreze la eliberare și detoxifiere.
Lunile Pline au abilitatea de a scote lucruri din noi. Deși poate fii eliberator, poate aduce și durere și poate scote la suprafață răni pe care le-am îngropat adânc.
Rămâi hidratat, fă exerciții, scrie în jurnal, meditează, fii creativ, sună-ți prietenii, fă toate acele mici lucruri de care ai nevoie pentru a avea grijă de tine.
Sunt fără îndoială vremuri grele, iar cerurile arată și ele unele aliniamente dificile. Dar nu ești singur în asta.
Nu uita că această călătorie se va încheia în curând. Totul este temporar, iar din această perioadă de incertitudini, fără îndoială crești, evoluezi, iar planeta face la fel.
Sursa: https://foreverconscious.com