De secole oamenii au încercat să citească caracterul celorlalți doar uitându-se la fața lor. Chinezii din antichitate credeau că fața este oglinda sufletului. În Europa medievală, frumusețea era considerată o virtute pe când urâțenia era semnul diavolului iar în secolul 19 s-a început folosirea frenologiei pentru identificarea criminalilor.

Deși știința modernă discreditează această credință populară, noi în continuare judecăm oamenii în funcție de modul în care arată trăsăturile lor.

Se presupune că există mii de caracteristici ale feței ce pot determina caracterul unei persoane, iar mai jos vom menționa câteva dintre ele.

 

1 Forma feței

Cei cu fața rotundă sunt considerați persoane sentimentale și grijulii. Sunt visători și își doresc relații stabile și de lungă durată.

Oamenii cu fața ovală sunt extrem de practici și meticuloși. În general au o statură atletică, ceea ce îi poate face uneori egoiști creându-le probleme în relații.

O față pătrată este adesea asociată cu focul, așa dar acești oameni pot fi adesea agresivi și ambițioși, având tendința să dea mereu ordine. Au o minte ascuțită și analitică fiind mereu foarte determinați.

Forma triunghiulară a feței vine adesea cu un trup subțire și cu o superioritate intelectuală. Chinezii ce practicau citirea fețelor asociau această formă cu o fire creativă, sensibilă și înflăcărată.

 

2 Ochii

Se spune că ochii sunt oglinda sufletului, ce spun ochii tăi despre tine?

-Forma-

Ochii mari, expresivi și scânteietori au un mic avantaj în fața celor mici ce sugerează o fire introvertită și misterioasă.

Ochii calmi și cumpătați, concentrați și examinatori sunt semnul unui caracter puternic, stabil și perseverent.

La polul opus, ochii înșelători sunt asociați cu un caracter neliniștit și obiceiuri schimbătoare.

Ochii inegali indică abilitatea unei persoane de a vedea lucrurile din perspective diferite și înclinația sa de a analiza totul.

Dacă ochii și sprâncenele sunt îndreptate în sus, această persoană poate fi oportunistă.

Pleoapele căzute pot face o persoană să pară adormită sau alcoolizată deși nu a băut alcool, iar asta indică o persoană cu un libido crescut, mai ales dacă are și buzele cărnoase.

Ochii reci și calmi indică o persoană stringentă.

-Culoarea-

Alabastru închis indică o persoană sociabilă și deschisă, dar în același timp sensibilă și gentilă.

Alabastru deschis sugerează că acelei persoane cel mai probabil îi face plăcere să flirteze cu sexul opus.

Ochii verde intens sunt semnul unei extraordinare energii și inventivități. Aceste persoane sunt extrem de lucide și spontane iar în prezența lor este nevoie să îți ascuți capacitățile intelectuale.

Ochii căprui de ciocolată sunt adesea întâlniți în zona Mediteranei și a Estului Mijlociu. Această culoare indică extraordinara pasiune pe care o au acești oameni dar și dragostea lor pentru viață. Pasiunea vine în general însoțită de loialitate și dedicare, iar o astfel de persoană va munci din greu pentru a-i asigura familiei sale confortul. Ochii căprui sunt și un semn al generozității.

Ochii gri indică un nivel crescut de inteligență, însă pasiunea nu este una dintre calitățile acestor oameni, fiind mai atrași de partea rațională.

Ochii negri sunt rari și impresionanți. Adesea indică o persoană dominantă ce poate face totul pentru a-și atinge scopurile, și nu întotdeauna prin metode convenționale.

 

3 Sprâncenele

Sprâncenele arată reputația, faima și temperamentul.

Sprâncenele groase indică o persoană asertivă ce se pricepe să lucreze cu mâinile.

Sprâncenele subțiri arată cu acea persoană este adesea șovăitoare.

Sprâncenele poziționate mai jos indică un temperament impulsiv pe când cele poziționate sus arată precauție înainte de luarea unei decizii.

Sprâncene plate indică o persoană cu criterii estetice înalte și un temperament sensibil.

 

4 Buzele

În funcție de forma buzelor ne putem da seama de senzualitatea, apetitul și capacitățile de comunicare ale unei persoane.  

Buza de sus mai subțire și cea de jos mai groasă indică o persoană care nu poate oferi prea multe într-o relație.

Forma opusă indică o persoană care oferă totul.

Buzele mari și rotunde sunt semnul unei fir hedoniste,  grijulii și sensibile pe când buzele subțiri sunt asociate cu personale egocentriste.

Buzele plate sunt indică autocontrolul.

 

5 Ridurile pronunțate

Se spune că ridurile pronunțate din jurul ochilor reprezintă liniile bucuriei. Sunt caracteristice unei persoane cu inima deschisă, ce râde și zâmbește mult împrăștiind bucurie.

Liniile adânci și verticale ce apar între sprâncene indică o persoană extrem de rațională, o persoană ce analizează totul și este foarte determinată.

Liniile dintre nas și colțurile buzelor se numesc liniile scopului. Cei ce le au și-au găsit calea.

 

6 Nasul

Nasul mare – Cu cât este mai mare nasul cu atât este mai accentuată setea de putere. Egoul acestor persoane este la fel de mare ca nevoia lor de independență. Oamenii cu nasul mare urăsc să aibă șefi. Le place să facă parte din proiecte importante, fiind complet neinteresați de cele mărunte.

Nasul mic – Cei cu nasul mic se descurcă cel mai bine la activitățile în care își pot folosi imaginația și spontaneitatea. Uneori pot fi foarte nerăbdători. Sunt mereu gata să te ajute fiind foarte plăcut și distractiv să lucrezi ci ei.

Nasul lung – Cei cu nasul lung au un fler pentru afaceri. Au o doză sănătoasă de ambiție și instincte excelente, fiind lideri urmați de toată lumea. Cu toate acestea, cele mai mari probleme ale lor sunt și cele mai importante calități.

Nasul scurt – Acestea sunt persoane loiale și grijulii, însă lipsite de motivație și ambiție. Nu au tărie emoțională pentru situații competitive și nu se pot înțelege cu peroanele cu egoul la vedere.

Sursa: https://consciousreminder.com